Informatii generale

Explorarea ecografica este o examinare care nu are nici un fel de contraindicatii. Metoda foloseste ultrasunete, lipsite de pericol pentru sanatatea pacientilor.

Este o examinare foarte performanta si exacta daca indicatia de efectuare este corecta si daca este efectuata de catre un medic cu experienta. Este utila in diagnosticul urgentelor medico chirurgicale.

Informatiile furnizate de ecografie sunt morfologice, hemodinamice si functionale.

Ecografia este nedureroasa si se poate efectua ori de cate ori evolutia afectiunii o cere. Examinarea se poate folosi la pacienti indiferent de varsta, inclusiv la femeile insarcinate, nou-nascuti si sugari.

Explorarea cu ultrasunete permite identificarea cu precizie a afectiunilor, precizarea gravitatii acestora si identificarea celor mai bune solutii de tratament.

Este foarte utila pentru evaluarea starii de sanatate si pentru depistarea unor boli care inca nu sunt simptomatice.

Explorarile ecografice sunt de mai multe tipuri in functie de echipamentul folosit dar si in functie de regiunea explorata.

Informatiile pe care le furnizeaza ecografia se refera la forma, dimensiunea si structura organelor solide cum ar fi ficatul, splina, pancreasul, rinichii etc. Este foarte utilă pentru detectarea anomaliilor şi malformaţiilor.

De asemenea, se pot face aprecieri asupra curgerii sanguine in aceste organe precum si in vasele periferice (arterele si venele membrelor, arterele carotide etc). Această examinare se face folosind tehnica Doppler.

Examinarea poate sa fie realizata pe cale externa – transductorul se aplica pe tegumentul regiunii afectate – sau pe cale endocavitara – transductorul se introduce la nivelul rectului (pentru investigarea tumorilor digestive sau prostatice) sau vaginei (pentru explorarea cu mare precizie a uterului sau ovarelor).

Ecografia este o metoda foarte importanta pentru diagnosticul bolilor acute si cronice.

Domenii specifice de examinare

Aplicatiile in care ecografia ofera rezultate de mare exactitate sunt:

  • explorarea abdomenului,
  • examinarea pelvisului si perineului (prostata, testicule, uter, ovare),
  • explorarea sanului si axilei (ex. pentru cancerul mamar),
  • investigarea tiroidei (ex. pentru evaluarea nodulilor tiroidieni) si regiunii cervicale (ganglioni, tumori, tulburari circulatorii),
  • studiul venelor (in boala varicoasa) si arterelor (in boala aterosclerotica),
  • evaluarea musculo-scheletala (in displazia congenitala de sold sau rupturile musculare posttraumatice),
  • explorarea cordului, examinarea sistemului nervos central (doar la nou nascuti si sugari),
  • examinarea structurilor moi superficiale (tegument, tesut celular subcutanat).

Ecografia are valoare limitata si, de obicei, nu este indicata in explorarea: plamanilor, craniului (la adult), coloanei vertebrale si oaselor.

Prof. Dr. Radu Ion Badea

Medic primar interne,specialist gastroenterologie
Competenta ecografie generala

Prof. Dr. Sorin Marian Dudea

Medic primar radiologie si imagistica medicala
Competenta in ecografie generala, tomografie computerizata, rezonanta magnetica nucleara

Prof. Dr. Petru Adrian Mircea

Medic primar interne, specialist gastroenterologie
Competenta ecografie generala

PROGRAM

Luni 16 – 19.30
Marti 17 – 19.30
Miercuri 17 – 19.30
Joi 16 – 19.30
Vineri 16 – 19.30
Sambata 09 – 12.00

LOCALIZARE

PROGRAMARI

Telefon: +4 (0264) 45 22 62
e-mail: office@sonodent.ro